Te naşti...Creşti....Şi devi matur.
Sau cel puţin aşa se spune.
Zilele acestea sunt exclusiv ale tale...Sunt zilele când curiozitatea
şi visele copilăriei se transformă in tragedie.Dorinţele se spulberă
odată cu speranţa dacă nu găseşti motivaţia necesară să
supravieţuieşti...După dispariţia lor apare calmul,liniştea apoi
plangi,ţipi şi urli crezând că ceva se va schimba.Nimic nu se schimbă şi
disperarea te cuprinde...Te pierzi printre oameni,lucruri şi momente.Te
cauţi dar nu te regăseşti pentru că ori cât ai vrea,nu mai eşti ce ai
fost odata.Nu vei mai fi niciodată.
Cauţi ajutor,cauţi acea
persoană in care să te vezi pe tine,cel anterior.Nu o găseşti şi nu o
vei găsi niciodată pentru că tu eşti unic,nimeni şi nimic nu va fi la
fel.Nu există un al doilea tu.
Îl cauţi din disperare,vrei sa il
cunoşti,să ii afli urmatoarea mişcare şi să vezi cum gandşte...vrei să
il copiezi dar iţi dai seama că e inutil.
Frica,spaima şi
durerea pun din nou stăpânire pe tine,iar dacă eşti slab mori...Dacă
incă mai exista o farâmă de curaj in tine,continui să te agăţi de orice
şi oricine iţi va apărea in cale sub motivul ca datorită lui va fi mai
bine.Vei continua aşa pană intr-o zi cand vei fi trecut de aceste zile
şi îţi vei aminti cu regret totul...Îţi vei aminti de depresia in care
ai căzut si vei vrea să dai timpul inapoi dar nu vei putea pentru că
viaţa e ca o clepsidră in care timpul se scurge prea repede.
No comments:
Post a Comment